duminică, noiembrie 30, 2008

Doamne daca vrei Tu poti

sâmbătă, noiembrie 29, 2008

marți, noiembrie 25, 2008

MUNŢI PREFĂCUŢI ÎN ŞES


Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful templului, în mijlocul strigătelor de: „îndurare, îndurare cu ea”. Zaharia 4.7


În această zi un munte de greutăţi sau de lipsuri cumplite poate să apară în viaţa noastră şi judecând omeneşte s-ar părea că nu se poate găsi nici o cale pe care să trecem peste acest munte sau să-l ocolim. Dar îndată ce intervine credinţa, muntele va dispare şi în locul lui va fi o câmpie. Pentru aceasta, credinţa trebuie, înainte de toate, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu care zice: „Lucrul acesta nu se va face nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor". Acest mare adevăr este puterea care ne face să biruim încercările de neînvins ale vieţii.


Eu văd că nu pot să fac nimic, şi că orice sprijin omenesc nu este decât o deşertăciune. Nu pot într-adevăr să mă reazem pe nici un sprijin văzut, dar puterea mea este în Duhul Sfânt nevăzut. Dumnezeu singur trebuie să lucreze şi eu trebuie să încetez de a mă încrede în oameni şi în mijloacele omeneşti.


Când Cel Atotputernic ia în mână treburile poporului Său, munţii de greutate dispar. Popoarele sunt în mâna Sa mai uşoare decât o minge în mâna unui copil, şi El pune la dispoziţia mea puterea care le face să se mişte. Dacă acum Domnul mă cheamă să mut unul din aceşti munţi, o voi face în numele Său. Oricât de înalt ar fi, el se preface în câmpie înaintea mea, o făptură slabă; căci Domnul a vorbit.
Cine ar putea să se teamă, când are lângă el pe Dumnezeu Cel Atotputernic?

STĂRUINŢA CARE CUCEREŞTE


Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta... Deuteronom 7.22

Să nu ne aşteptăm să câştigăm biruinţe pentru Domnul Isus dintr-o singură lovitură. Apucăturile şi obiceiurile rele dispar greu. Într-o asemenea inimă trebuie ani de lucru pentru a alunga unul singur din numeroasele năravuri care murdăresc sufletul omenesc. Dar să ducem cu putere lupta mai departe, chiar atunci când nu câştigăm aparent decât puţină izbândă. Datoria noastră în lume este să o câştigăm pentru Domnul Isus.

Niciodată să nu ne plecăm în faţa răului, ci să-l stârpim. Niciodată să nu încercăm să ne obişnuim cu întinăciunea, ci să luptăm împotriva ei necurmat. Necredinţa, beţia, necurăţia, asuprirea, deşertăciunea lumească, rătăcirea, toate trebuie alungate.


Numai Dumnezeul nostru poate să împlinească acest lucru. El lucrează prin slujitorii Săi credincioşi, şi binecuvântat să fie El că ne-a făgăduit că este cu noi. „Domnul Dumnezeul tău va izgoni aceste neamuri dinaintea ta." El va face aceasta puţin câte puţin, ca să ne înveţe să stăruim în credinţă neclintită, să veghem necurmat şi să ne ferim de tot ce este din firea pământească. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare biruinţă cât de mică şi să-I cerem alta nouă. Să nu punem sabia în teacă până n-au fost câştigate toate locurile inimii noastre pentru Domnul Isus.

Curaj deci! Să-naintăm pas cu pas. Multe biruinţe mici vor aduce la sfârşit o biruinţă deplină.

The Holy Bible - King James Version - Psalm 107



1: O give thanks unto the LORD, for he is good: for his mercy endureth for ever.
2: Let the redeemed of the LORD say so, whom he hath redeemed from the hand of the enemy;
3: And gathered them out of the lands, from the east, and from the west, from the north, and from the south.
4: They wandered in the wilderness in a solitary way; they found no city to dwell in.
5: Hungry and thirsty, their soul fainted in them.
6: Then they cried unto the LORD in their trouble, and he delivered them out of their distresses.
7: And he led them forth by the right way, that they might go to a city of habitation.
8: Oh that men would praise the LORD for his goodness, and for his wonderful works to the children of men!
9: For he satisfieth the longing soul, and filleth the hungry soul with goodness.
10: Such as sit in darkness and in the shadow of death, being bound in affliction and iron;
11: Because they rebelled against the words of God, and contemned the counsel of the most High:
12: Therefore he brought down their heart with labour; they fell down, and there was none to help.
13: Then they cried unto the LORD in their trouble, and he saved them out of their distresses.
14: He brought them out of darkness and the shadow of death, and brake their bands in sunder.
15: Oh that men would praise the LORD for his goodness, and for his wonderful works to the children of men!
16: For he hath broken the gates of brass, and cut the bars of iron in sunder.
17: Fools because of their transgression, and because of their iniquities, are afflicted.
18: Their soul abhorreth all manner of meat; and they draw near unto the gates of death.
19: Then they cry unto the LORD in their trouble, and he saveth them out of their distresses.
20: He sent his word, and healed them, and delivered them from their destructions.
21: Oh that men would praise the LORD for his goodness, and for his wonderful works to the children of men!
22: And let them sacrifice the sacrifices of thanksgiving, and declare his works with rejoicing.
23: They that go down to the sea in ships, that do business in great waters;
24: These see the works of the LORD, and his wonders in the deep.
25: For he commandeth, and raiseth the stormy wind, which lifteth up the waves thereof.
26: They mount up to the heaven, they go down again to the depths: their soul is melted because of trouble.
27: They reel to and fro, and stagger like a drunken man, and are at their wits' end.
28: Then they cry unto the LORD in their trouble, and he bringeth them out of their distresses.
29: He maketh the storm a calm, so that the waves thereof are still.
30: Then are they glad because they be quiet; so he bringeth them unto their desired haven.
31: Oh that men would praise the LORD for his goodness, and for his wonderful works to the children of men!
32: Let them exalt him also in the congregation of the people, and praise him in the assembly of the elders.
33: He turneth rivers into a wilderness, and the watersprings into dry ground;
34: A fruitful land into barrenness, for the wickedness of them that dwell therein.
35: He turneth the wilderness into a standing water, and dry ground into watersprings.
36: And there he maketh the hungry to dwell, that they may prepare a city for habitation;
37: And sow the fields, and plant vineyards, which may yield fruits of increase.
38: He blesseth them also, so that they are multiplied greatly; and suffereth not their cattle to decrease.
39: Again, they are minished and brought low through oppression, affliction, and sorrow.
40: He poureth contempt upon princes, and causeth them to wander in the wilderness, where there is no way.
41: Yet setteth he the poor on high from affliction, and maketh him families like a flock.
42: The righteous shall see it, and rejoice: and all iniquity shall stop her mouth.
43: Whoso is wise, and will observe these things, even they shall understand the lovingkindness of the LORD.

FOAME POTOLITĂ




Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sunetul flămând.
Psalmul 107.9.

E bine să suspinăm şi, cu cât suspinele vor fi mai mari, cu atât mai bine. Dumnezeu găseşte plăcere să împlinească dorinţele sufletelor noastre, oricât ar fi ele de adânci şi mari. Ca Dumnezeu să dea mult, noi să dorim mult. Starea noastră sufletească nu este sănătoasă atâta timp cât suntem mulţumiţi de noi înşine şi nu simţim alte nevoi.

Aceste dorinţe după un har mai mare şi aceste suspine care nu se pot spune sunt greutăţi care cresc, dar astfel de greutăţi am vrea să le simţim totdeauna mai mult. Oh, dacă Duhul Tău ne-ar face să suspinăm şi să strigăm cu tot mai multă ardoare după cele mai bune lucruri!

Foamea nepotolită nu este plăcută; dar fericiţi sunt aceia care au foame şi sete după neprihănire. Nu numai că foamea lor va fi potolită, dar ea va fi săturată din belşug. Ei vor primi nu numai o hrană oarecare, ci li se va da o hrană potrivită cu slava Domnului şi vor primi bunuri care vin din bogăţiile lui Dumnezeu.

De aceia să nu se tulbure deloc cei care suspină din cauza foamei pe care o simt, ci să-şi unească glasul lor cu glasul psalmistului care de asemeni tânjeşte după slava lui Dumnezeu şi Îl laudă pe Domnul pentru bunătăţile şi minunile Lui printre fiii oamenilor.

Dumnezeul crizelor noastre I



A început să ni se facă frică... Visăm copii cu burţile lipite se şira spinării, cipuri, cozi la orez, cantine sociale.

Ziua de mâine e îmbrăcată în culori tot mai negre. Citisem undeva că Van Hals e singurul pictor ce-a reuşit să realizeze 48 nuanţe de negru. Noi ni le-am însuşit pe toate.

Panica s-a instaurat liniştită peste români după ce a zguduit frăţietatea din America. Eram într-o biserică şi la timpul de rugăciune am primit un bilet de peste ocean cu dorinţa de-a ne ruga pentru sora Viorica ca să-şi poată vinde cele 8 case pe care le-a construit cu bani din bancă şi acum nu i le mai cumpără nimeni. Nu ştiu dacă le-a vândut pentru că rugăciunea mi s-a părut destul de moale şi neconcludentă.

M-am hotărât să scriu despre criză pentru că-i trendy subiectul.

O primă cugetare ar fi că, deşi suntem de câţiva ani buni în criză spirituală, aceasta n-a fost sesizată de mulţi. A trebuit să ne fie atacat contul şi locul de muncă, să ne panicăm, dovadă a faptului că Împărăţia lui Dumnezeu e prioritară doar pentru puţini.

Omenirea e în criză spirituală, morală, familială, politică, relaţională şi abia la urmă economică pentru că acest colaps economic este consecinţa celorlalte falimente.

Analogia cu plecarea spre Canaan a poporului ales nu poate să ne scape. Deşi li se propusese o viaţă minunată în ţara promisă, aceasta părea atât de îndepărtată, iar castraveţii Egiptului atât de buni.

Niciodată nu s-au frământat pe drum decât din cauza mâncării ce li se părea că lipseşte. Au mai plâns când a murit Moise. După ce l-au bârfit la greu şi i-au uzurpat autoritatea cât au putut, când a murit l-au bocit 30 de zile. La noi la pocăiţi, bun eşti când eşti mort.

Dar nu despre asta vroiam să scriu eu acum, ci despre criză. Şi nici măcar despre ea, ci despre Cel care se vorbeşte aşa puţin în criză: Dumnezeu. (va urma)

V l a d i m i r _ P u s t a n


Sursa: http://www.ciresarii.ro/new/editorial.php

duminică, noiembrie 16, 2008

sâmbătă, noiembrie 15, 2008

In Tine, Doamne, e Odihna mea...


In Tine, Doamne, e Odihna mea,
Si fara Tine, Viata nu-i a mea,
In toiul noptii, misterul Tau ma infasoara,
Si foamea dupa Tine se strecoara.

Tu esti Visul meu sublim,
Incredere-n suspin,
Lumina din Etern,
Comoara ce transforma,
Somnul greu si tern.

Pentru Tine eu respir
Si fara Tine, visul meu se risipeste,
Tu Sensul existentei,
Din Viata Ta, primesc o noua viata.


Asa este Laura, asa este ! Triumfatoare pezie!


vineri, noiembrie 14, 2008

Developing Good Habits Pt. 1

Developing Good Habits Pt. 2

Developing Good Habits Pt. 3

Raspunsuri la subiect: SOMNUL: Cum? Cat? De ce? Consecinte, Efecte, Remedii

Pentru a stabilicare este necesarul tau de somn, iti sugeram sa aplici urmatoarea metoda: Mergi la culcare cu minimum opt ore inainte de ora la care trebuie sa te trezesti. Incearca sa pastrezi aceasta ora de culcare timp de cel putin o saptamana.


Daca ai nevoie de ceasul desteptator pentru a te trezi, inseamna ca nuai dormit suficient. Nu iti prelungi insa somnul de dimineata, ci inurmatoarele sapte zile culca-te seara cu 30 de minute mai devreme. Adauga treptat de la 15 pana la 30 de minute saptamanal, pana cand vei reusi sa te trezesti fara ajutorul desteptatorului si vei simti ca esti in forma cea mai mare parte a zilei.
Abia acum ai aflat de cat somn ai cu adevarat nevoie in fiecare noapte.

Reguli "de aur" pentru un somn odihnitor:

* In fiecare seara, mergi la culcare la aceeasi ora. Astfel organismultau va incepe singur sa se pregateasca de somn.

* Fii activa peste zi. Da corpului tau prilejul de a-si descarca adrenalina pentru a se putea odihni in timpul noptii. Este indicat sanu-ti faci exercitiile de gimnastica seara si, pentru un somn cu adevaratodihnitor, prefera mersul pe jos.

* Ia cina cu cel putin trei ore inainte de culcare. Digestia intarzie somnul si il face mai agitat. Daca ti se pare ca nu poti adormi de foame,o gustare usoara e suficienta.

* Aeriseste bine camera in care vei dormi si, pe cat posibil, lasa ofereastra intredeschisa si pe timpul noptii.

Fiinţa umană are nevoie în medie de 8 ore de somn pe zi, iar când durata somnului este prelungită Cresc semnificativ atât Atenţia cât şi Performanţele Intelectuale, Emoţionale şi Fizice pe timpul întregii zile.
Somnul insuficient pe termen scurt duce la degradarea treptată şi cumulativă a performanţelor intelectuale, atenţiei şi comportamentului. În acelaşi timp creşte timpul de reacţie la evenimente, se reduce vigilenţa, gândirea devine înceată şi confuză şi creşte durata rezolvării problemelor.
Somnul insuficient pe termen lung generează şi agravează problemele de sănătate, scurtând astfel speranţa de viaţă.

Alcoolul afectează profund Ciclurile Somnului. După mai mult de 2 pahare de vin sau bere băute înainte de culcare sunt eliminate toate perioadele de somn REM din prima parte a nopţii şi fragmentează somnul din cea de a 2 a parte a nopţii cu treziri repetate. Dacă persoana este deja Somnolentă sau Obosită alcoolul va amplifica înrăutăţirea Somnului iar a 2 a zi Performanţa şi Atenţia vor fi şi mai grav afectate.

Multe din medicamentele (altele decât Somniferele) au ca efecte Secundare întârzierea adormirii, perturbarea structurii somnului sau chiar alterarea totală a calităţii somnului.

Cantitatea şi Calitatea Somnului mai pot fi afectate şi de factorii de mediu (Zgomot, Lumină, Temperaturi prea mici sau prea mari).

Pe lângă alimente, apă şi aer, Somnul este o nevoie fiziologică Vitală pentru Supravieţuirea Omului şi Critică pentru Existenţa acestuia.

Din nefericire Deficitul de Somn se Cumulează, dar majoritatea oamenilor acordă atenţie numai Alimentaţiei şi Exerciţiilor Fizice în vederea menţinerii unei Sănătăţi Optime şi uneori prin acestea măresc şi mai mult (direct sau indirect) Deficitul de Somn, cu toate că Somnul este Principala Necesitate Fiziologică care trebuie achitată pentru a Supraveţuii şi a face faţă Presiunilor, Cerinţelor şi Stresului vieţii moderne.

Aşa cum lipsa Hranei este semnalizată prin Senzaţia de Foame şi Lipsa Apei din organism este semnalizată prin Senzaţia de Sete, Somnul Insuficient este semnalizat prin Somnolenţa din timpul Zilei. Somnolenţa poate afecta Grav atât Persoana cu Deficit de Somn cât şi Comunitatea, deoarece aceasta poate degrada fiecare aspect al performanţei umane (prin scăderea performanţelor Fizice, Psihomotorii şi Intelectuale precum şi prin Scăderea Comportamentului Corect şi Amplificarea Comportamentului Negativ) şi ducând inevitabil la Accidente, Catastrofe sau Acte Antisociale.

Starea de Atenţie şi Performanţă este afectată de asemenea şi de ritmul cicardian al fiinţei umane controlat de Hipotalamus şi poate fi observat prin analiza evoluţiei Temperaturii corpului. Astfel nivelul cel mai jos al funcţionării corpului este între orele 3 - 5 Dimineaţa (când alături de temperatura corpului sunt pe minim atenţia şi performanţa), iar la persoanele care lucrează noaptea Somnolenţa este Maximă. Maximum de Atenţie şi Performanţă este între orele 9-11 dimineaţa, urmat de un al doilea minim între orele 3-5 După Amiază şi un nou maxim între orele 9-11 Seara.

Somnolenţa din timpul Zilei (între 3-5 După Amiază) apare chiar dacă nu am servit masa de prânz, dar dacă servim Prânzul între aceste ore Somnolenţa se Exacerbează.

Lipsa de Somn acută sau cumulată creşte Sensibilitatea Fizică şi Psihică la Agenţii Stresori Externi şi Interni, amplificând astfel (prin Mediatorii Stresului ) Stresul Interpretat care la rândul lui activează Sistemul Nervos Autonom Simpatic care suprasolicită inutil întreaga fiinţă, produce Inhibiţie Corticală ( afectând Capacitatea de luare a Deciziilor).

Aceste cercetări confirmă importanţa Somnului pe timpul Nopţii ( cu o durată optimă confirmată prin Trezirea Naturală în Formă Fizică şi Psihică Maximă ) şi completat prin Somnul la Prânz între orele 15:00 - 17:00 de 30 -40 minute. Acest Mod de viaţă era cunoscut atât la noi şi la alte popoare .

Recomandările Institutului Naţional de Cercetare a energiei Ki-ului din Coreea de Sud pentru o Viaţă Lungă şi Sănătoasă:

Nu munciţi prea mult: Când muncim pierdem vitalitate. Munca în exces pot duce la epuizare şi ne putem Îmbolnăvii de sau putem Murii prin Supramuncă (KAROSHI = Moarte cu capul pe birou prin Supramuncă).

Liniştiţi-vă Emoţiile: Când suntem furioşi, KI-ul părăseşte organele vitale şi este adus în Sistemul Muscular pentru Atac – Înroşindu-ne.


Când ne speriem sau ne temem de ceva, KI-ul se retrage în Planurile Interioare, părăsind atât organele vitale cât şi sistemul muscular, Albindu-ne de Frică.
bullet

Lăsaţi de-o parte LĂCOMIA, EGOISMUL, URA şi GELOZIA: Cele 4 sentimente sunt Inamici Fatali ai Sănătăţii, deoarece la apariţia lor sunt blocate grav Meridianele prin care circulă KI-ul.



Surse: eva.ro
http://www.vitalitate.com/stresul_si_somnul.htm

Un element important din viata de zi cu zi: SOMNUL



"Ceasul biologic" al fiecărei persoane corespunde în mare aproximaţie cu ciclul unei zile, iar de fapt, "circadian" înseamnă "aproximativ o zi". Ciclul de veghe şi somn este strâns legat de temperatura corpului: cu cât temperatura este mai mare, cu atât suntem mai activi; de partea cealaltă, cu cât temperatura scade, starea de somnolenţă începe să apară. Ritmurile corpului par a se baza pe două perioade de somn în fiecare zi: una lungă pe parcursul nopţii şi una scurtă, la amiază, când mulţi oameni obişnuiesc să doarmă sau cel puţin să se odihnească, oprindu-se din alerta obişnuită celorlalte momente ale zilei.


The Importance of Developing Good Habits In Our Daily Lives




Ca un aspect divers, contrar opiniei populare, somnul după masă, în particular, nu are efecte asupra depunerii de grăsime în organism. Acest aspect depinde de stilul de viaţă al persoanei, întrucât prelucrarea caloriilor de către organism nu se produce într-un interval de câteva ore sau minute cât timp are loc somnul de după masă. În schimb, ştiinţa ne demonstrează că lipsa somnului duce la producerea a două tipuri de hormoni ce provoacă poftă de mâncare. Somnul în sine, este un proces ce consumă calorii, chiar dacă mai puţine decât mersul pe jos, spre exemplu, dar nu poate fi răspunzător pentru depunerea grăsimii în organism.

Developing Good Sleeping Habits Sleeping Properly for Health




Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Somn

marți, noiembrie 11, 2008

CÂNTECUL ÎNCREDERII




Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi, îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei şi dreapta Ta mă mântuieşte.

Psalmul 138:7

Dacă ni se pare înfiorător să trecem prin strâmtorare, totuşi mersul nostru e binecuvântat, căci îl însoţeşte o făgăduinţă specială. Şi dacă avem o făgăduinţa sfântă, ce poate realiza strâmtorarea? Ce mă învaţă Domnul aici? Acest: „Tu mă înviorezi", îmi spune că atunci voi avea mai multă viaţă, putere şi credinţă. Nu este adevărat că deseori greutăţile ne înviorează, aşa cum face aerul proaspăt când simţim că suntem gata să leşinăm?

În faţa furiei vrăjmaşilor noştri şi mai ales a Satanei, voi întinde oare mâna pentru a-i lovi? Nu. Căci Domnul meu va folosi braţul Său, mai puternic decât al meu, şi mă va apăra împotriva lor, mai bine decât aş putea-o face eu. Domnul zice: „Răzbunarea este a Mea". El mă va scăpa prin puterea şi înţelepciunea Sa. Ce mai doresc?

Inima mea, spune-ţi adesea această făgăduinţă, până ce o vei putea folosi ca un cântec plin de încredere şi mângâiere în zilele triste. Roagă-te să te învioreze, şi restul încredinţează-l în mâinile Domnului, care va împlini totul pentru binele tău.

Everlasting God- New Life Worship



One thing I know that I have found
Through all the troubles that surround
You are the Rock that never fails, You never fail

One thing I know that I believe
Through every blessing I receive
You are the only One that stays, You always stay

Chorus
You never change, You're still the same
You are the Everlasting God
You will remain after the day is gone and the things of earth have passed
Everlasting God

luni, noiembrie 10, 2008

Prin credinta...prin credinta...prin credinta !




Romani 3:1 Care este deci întâietatea Iudeului, sau care este folosul tăierii împrejur?
Romani 3:2 Oricum, sunt mari. Şi mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
Romani 3:3 Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
Romani 3:4 Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: "Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, şi să ieşi biruitor când vei fi judecat."

Romani 3:5 Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.)
Romani 3:6 Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?
Romani 3:7 Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos?
Romani 3:8 Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.

Romani 3:9 Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat,
Romani 3:10 după cum este scris: "Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.
Romani 3:11 Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
Romani 3:12 Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.
Romani 3:13 Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;
Romani 3:14 gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
Romani 3:15 au picioarele grabnice să verse sânge;
Romani 3:16 prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
Romani 3:17 nu cunosc calea păcii;
Romani 3:18 frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor."

Romani 3:19 Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
Romani 3:20 Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Romani 3:21 Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate); pe care o dă Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc Legea şi proorocii -
Romani 3:22 şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.
Romani 3:23 Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
Romani 3:24 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.
Romani 3:25 Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;
Romani 3:26 pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
Romani 3:27 Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.
Romani 3:28 Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.
Romani 3:29 Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;
Romani 3:30 deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.
Romani 3:31 Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

luni, noiembrie 03, 2008

sâmbătă, noiembrie 01, 2008