Psalmul 144
1 Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la bătălie,
2 Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!
3 Doamne, ce este omul, ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?
4 Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.
5 Pleacă cerurile, Doamne, şi pogoară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!
6 Fulgeră, şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile, şi pune-i pe fugă!
7 Întinde-Ţi mâinile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin,
8 a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.
9 Dumnezeule, Îţi voi cânta o cântare nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.
10 Tu, care dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David,
11 izbăveşte-mă şi scapă-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!...
12 Fiii noştri sunt ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti.
13 Grânarele noastre sunt pline, şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre:
14 viţelele noastre sunt prăsitoare; nu-i nici o pagubă, nici o robie, nici un ţipăt în uliţele noastre!
15 Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul!
