marți, octombrie 13, 2009

Psalm 46


1 Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.
2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.
3 Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. -
4 Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Prea Înalt.
5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
6 Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază.
7 Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -
8 Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile, pe care le-a făcut El pe pământ.
9 El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război. -
10 "Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ. -
11 Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -