Acest articol mi-l adresez in primul rand mie !
Tentaţia perfecţiunii a devenit o presiune în toate domeniile - cuplu, familie, activitatea profesională.
Psihiatrul Frédéric Fanget alertează în privinţa pericolelor acestei căutări excesive şi ne învaţă să nu mai fim perfecţioniste, scrie Flavia Mazelin Salvi în săptămânalul feminin francez Madame Figaro.
"Mereu mai bine, mereu mai mult!" a devenit - uneori, fără să ne dăm seama - crezul vieţilor noastre superocupate. Nici un domeniu nu scapă, astăzi, acestui ideal de perfecţiune, ca şi cum fericirea ar trece, în mod obligatoriu, printr-un parcurs "zero greşeli".
Suntem somaţi să ne împlinim individual, să reuşim în cuplu, în viaţa de familie şi în cea profesională... Or, acest perfecţionism se plăteşte greu, cea mai mică imperfecţiune fiind trăită ca un eşec ce pune în cauză o valoare personală.
"Nu ne mai iertăm nici cea mai mică greşeală ori cel mai mic defect", avertizează psihiatrul Frédéric Fanget, care a consacrat un eseu acestei chestiuni. Devenim intoleranţi cu ceilalţi, pe care i-am dori la fel de exigenţi ca şi noi. Cum să nu cădem în capcană?
Pentru Frédéric Fanget, a renunţa la perfecţionism nu înseamnă a renunţa la exigenţele noastre sau a ne abandona visele şi ambiţiile. Ci, mai degrabă, a învăţa să cultivăm bunăvoinţa, şi realismul, acceptând "punctele noastre slabe, lipsurile noastre, şi mai ales o parte de îndoială în noi înşine".
Renunţarea /în sfârşit/ la perfecţionism se învaţă. Iată cum...
Reperaţi-vă zonele de risc .Perfecţionismul este un mare consumator de energie vitală. Pentru a discerne mai bine consumul excesiv, idealul este de a repera domeniile vieţii dv. care plătesc pentru el. Putem desprinde şapte asemenea domenii: noi înşine, copiii, cuplul, activitatea profesională, casa, familia, relaţiile. Examinaţi fiecare domeniu în parte, şi notaţi-vă toate aşteptările şi exigenţele. Întrebaţi-vă, apoi, în ce domeniu aţi putea - cel mai uşor - să faceţi să scadă presiunea. Alegeţi-l, mai întâi, pe cel care v-ar costa cel mai puţin /să plecaţi de la birou mai devreme, să fiţi mai puţin exigent cu partenerul dv., să vă arătaţi mai flexibilă cu colaboratorii dv./. Încercaţi să nu cedaţi tentaţiei "schimbării totale". Fixaţi-vă un obiectiv raţional într-un singur domeniu. Reducerea cu un sfert a exigenţelor dv. în domeniul "casă" sau "copii" constituie deja o victorie.
Evaluaţi inconvenientele Străduiţi-vă să faceţi lista avantajelor pe care vi le aduce perfecţionismul dv., detaliind beneficiile sale concrete. De exemplu: se poate conta pe mine, nu primesc niciodată critici, munca mea îmi place şi este bine plătită, sunt mândră de performanţele mele etc. Apoi, faceţi lista inconvenientelor: nu am timp pentru mine, sunt - adesea - în conflict cu apropiaţii mei, am impresia că ar fi de-ajuns un singur pas greşit pentru a pune totul sub semnul întrebării, nu sunt niciodată cu adevărat destinsă... Punând aceste două tablouri faţă în faţă, veţi putea conştientiza costul real al perfecţionismului dv.
Imaginaţi-vă mai puţin perfectă... cel puţin câteva minute Alegeţi domeniul vieţii dv. asupra căruia concentraţi cele mai multe eforturi: activitatea profesională sau viaţa de familie... Apoi, imaginaţi-vă că faceţi concesii. Cum v-aţi simţi atunci? Aţi avea mai mult timp? Aţi fi mai puţin stresată? Aţi avea relaţii mai bune cu ceilalţi? Ce vă împiedică să plasaţi ştacheta mai jos: "nu vreau să fiu depăşită"; "dacă nu o fac eu, nu o va face nimeni"; "se contează pe mine"; "stresul mă face să avansez"... Luaţi aceste răspunsuri unul câte unul, şi încercaţi să le raţionalizaţi, aducând dovezi în sensul celor afirmate.
Veţi constata că, în cea mai mare parte a timpului, nu sunt decât proiecţii personale, simple opinii, şi nu realitatea.
Dezvoltaţi simţul nuanţelor. Perfecţionismul excesiv nu cunoaşte nuanţele, de aceea este atât de toxic! Prin prisma sa, nu vedem decât două opţiuni posibile: eşecul ori reuşita. Pentru a reintroduce câteva culori în acest peisaj în alb şi negru, este important să ne revizuim vocabularul, încercând să nu utilizăm termeni generalizatori - precum "întotdeauna", "niciodată" -, ori excesivi - cum ar fi "genial" sau "nul". A nuanţa înseamnă şi a-ţi recunoaşte valoarea muncii, a competenţelor şi a plăcerii pe care ai simţit-o răspunzând unei provocări, chiar şi atunci când obiectivul final nu a fost atins. Ieşind din logica "totul sau nimic", ne sporim stima faţă de noi înşine, şi tragem învăţăminte bune din anumite greşeli. Regăsiţi calea plăcerii Pentru a gusta fericirea, din când în când, trebuie să poţi să te relaxezi, să renunţi la controlul total.
A cultiva imperfecţiunea înseamnă să îşi acorzi dreptul de a face pentru plăcerea de a face, şi nu pentru cea a rezultatului perfect - încercând să "faci tot ce îţi stă în putinţă" mai degrabă decât să vizezi mereu excelenţa, făcând şi "stop-cadre" zilnice pentru a savura clipa prezentă.
Acceptaţi-vă aşa cum sunteţi A-ţi accepta limitele, slăbiciunile şi erorile este privilegiul experienţei şi al maturităţii. Exigenţa excesivă nu este doar o constrângere pentru sine, ci şi o temniţă pentru ceilalţi. Alături de perfecţionist, te controlezi, te cenzurezi, trăieşti cu teama de a nu-l dezamăgi. Or, cultivarea imperfecţiunii înseamnă a deveni mai flexibil, mai binevoitor faţă de cei care te înconjoară. Înseamnă a le da dreptul de a putea fi supuşi greşelii şi, uneori, vulnerabili, ca noi, conchide psihiatrul francez. (Rompres)
