Ma izbesc aproape zilnic de imperfectiunea si slabiciunea mea. Intelegand si acceptand imperfectiunea si slabiciunea mea, reusesc sa inteleg si sa accept imperfectiunea si slabiciunea altora, a semenilor mei. Ma frustreaza mult cand imi dau seama ca din nou am facut, spus, actionat intr-un mod gresit. Si imi dau seama ca asta e una din multele de multe consecinte ale pacatului. Imi dau seama ca avem in noi dorinta dupa ideal, dupa perfectiune...poate pentru motivul ca am fost odata asa: in persoana lui Adam si a Evei. Da, atunci am fost desavarsiti, inocenti, puri. Acum nu mai suntem.
Ce imi place de DUMNEZEU! El e PERFECT! "lucrarile Lui sunt DESAVARSITE", pentru ca "TOATE caile Lui sunt DREPTE". El este un DUMNEZEU credincios si FARA NEDREPTATE, El este DREPT si CURAT...ce mult imi place...de aceea El este vredinc de o incredere totala, de o abandonare a mea in planurile Lui pentru mine, de o incredintare ca TOT ce face El este incontestabil PERFECT...ce mult imi place. Cata pace aduce sa stiu asta...cata odihna...nu e minunat?
Lui NU i se intampla sa trimita pe cineva undeva, si dupa aceea sa spuna:" OOPS, am gresit...cred ca te-am pus intr-un loc gresit...poate trebuia sa trimit acolo pe altcineva ...imi pare rau...fa-ti bagajele si du-te in alta parte.", sau "OOO...nu te-am calauzit sa te casatoresti cu cine trebuia...pai...imi pare rau" sau "AAAAA...nu m-am gandit ca nu o sa-ti placa locul asta de munca...da, poate ca aveai alte daruri...da, trebuia sa te indrum in alta parte...imi pare rau."
Niciodata NU i se intampla asa ceva. Intelegi? Asta e motivul pentru care are dreptul sa iti ceara incredere totala , o abandonare totala in voia Lui! Intelegi? (aici mie imi adresez intrebarile)
"El este Stânca"- ce sti tu despre stanca? Poate mai multe decat mine: hai sa vedem ce spune DEX-ul despre piatra, stanca: a) rocă solidă, dură [...]b) fig. principiu sau element de bază, esenţial.Piatră unghiulară = a) piatră aşezată în colţul fundaţiei unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental.- si aici ajungem la Hristos: Apa vietii, Painea vietii.
Da, e o metafora, o comparatie subanteleasa: El este ca o stanca: asta ne duce cu gandul la caracteristicile unei stanci (se pare ca DEX-ul nu prea ne-a lamurit): ati vazut voi stancile plutind prin aer duse de vant? sau...plutind pe ape? sau...cosuri confectionate din stanci? - eu una, nu , cel putin pana acum - nu, am vazut stancile la locul lor, iar in carierele de piatra se extrage materialul necesar pentru a face cimentul, varul si multe alte substante pentru??? ZIDIT ! Da, pentru a zidi ceva trainic, durabil, stabil. Si ajungem din nou la Hristos, care ne-a spus sa ne zidim casa ...unde??? ...pe STANCA!...(vezi Luca 6:47-49). Asadar: "El e Stanca", adica, pe El trebuie sa ne zidim vietile, fundatia casei vietii noastre pamanesti.
"lucrările Lui sunt desăvârşite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat." " Credincios si fara nedreptate, drept si curat: sa le luam pe rand: El este un Dumnezeu CREDINCIOS, adica: CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioşi, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poţi bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic faţă de un angajament, de o idee, de o cauză.[...] si ceva interesant la sfarsit: CREDINCIOS =Credinţă + suf. -ios.Care manifestă un ataşament constant; caracterizat prin statornicie în convingeri; fidel; devotat; cinstit. (mari are si o alta conotatie dar care pe noi nu ne intereseaza in contextul nostru ). Credincios ≠ adulter, ateu, infidel, necredincios . Frumos, nu?:)
Apoi, "fara nedreptate"= NEDREPTÁTE, nedreptăţi, s.f. Lipsă de dreptate; faptă, situaţie nedreaptă; inechitate; injustiţie. – Ne- + dreptate. Nedreptate ≠ dreptate, echitate .
Iar acum sa vedem si dreptate ce inseamna: DREPTÁTE, (rar) dreptăţi, s.f. Principiu moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaşte drepturile fiecăruia şi de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ♢ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ♢ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârşită cuiva; a recunoaşte dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaşte că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptăţit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Din dreptătáte (înv. „dreptate” < drept + suf. -ătate).
-> sa nu mai spunem ca Dumnezeu e nedrept...pentru ca El nu e nedrept! Si asta e bine!
Si "drept" - ce imi place: abia acum am observat: imediat dupa ce spune ca El este "fara nedreptate" spune ca "El e drept". Asta ca sa intelegem bine ca El e drept!!!
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepţi, -te(Despre acţiuni ale omului sau despre noţiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptăţii şi adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. Drept ≠ greşit, întortocheat, stâng, strâmb, vitreg, îndoit, încovoiat, ocolit, sinuos, şerpuit, şerpuitor, incorect, injust, nedrept, neadevărat
Apoi: "curat"- CURÁT, -Ă, curaţi, -te, 1. Lipsit de murdărie, de praf, de pete etc.2. Fig. Fără vină, decent, ireproşabil (ca ţinută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 8. Veritabil, autentic, adevărat
Curat ≠ amestecat, murdar, necurat, zoios, mârşav .
Ce frumos e El! Si ce bine ca vrea sa ne faca si pe noi frumosi ca El! Da, vom fi intr-o zi desavarsiti, curati...Si asta nu ar fi posibil fara jertfa incomensurabila a Lui pentru noi la cruce!
Multumim Doamne ca vrei sa ne faci puri, curati, desavarsiti si sfinti! Pentru Gloria Ta!
Pentru Gloria Lui,
Din El, prin El si pentru El,
Ana-Maria