duminică, octombrie 05, 2008

Viata e nedreapta...asa ca...bucura-te ! :)




Ciudat titlu, nu? Paradoxal mai bine zis. Sa ma "explicitez":) mai bine: de fapt viata e urat mirositoare, zgomotoasa, cruda, nepasatoare, salbatica, nefiresc de cruda cu cei care merita cel mai putin; viata ia ceea ce tu ai de oferit, uita de tine si trece mai departe; viata este complicata, prea putine se intampla asa cum ar trebui sa se intample pe aceasta planeta aflata cu susu-n jos.

Viata e nedreapta. A fi cel mai bun nu e totuna cu a fi invingator. Inotatorul olimpic Ian Thorpe stie cat de adevarat este acest lucru. Recunoscut de multi ca fiind unul dintre cei mai rapizi inotatori ai lumii, era de asteptat ca Thorpe sa devina campionul olimpic in 2004 la proba de 400m liber, la care era cel mai bun. Apoi, la concursul din Sydney, tocmai isi lua pozitia de start inainte de concurs cand s-a intamplat un lucru ingrozitor: a cazut de pe blocul de start in bazin.

Thorpe a fost descalificat. Asta-i viata; regulile sunt scrise cat se poate de clar. Inotatorul dezolat a facut apel, dar un arbitru si un juriu de competitie alcatuit din trei persoane au refuzat audierea. Ian Thorpe , certul castigator al medaliei de aur din partea Australiei, nu avea sa fie nici macar in apa la proba la care excela. Au urmat reactii de revolta, iar australienii s-au infuriat pe arbitri. Nimanui nu-i plac chitibusurile tehnice nemiloase, dar regulile sunt reguli.



Iah Thorpe, cel mai rapid inotator al lumii, si-a linistit compatriotii spunand: "Eu am acceptat aceste fapt,iar acum toti trebuie sa faca la fel. Desi pare nedrept, si de multe ori viata e nedreapta, trebuie sa mergem mai departe. Nu ma consider ghinionist sau batut de soarta".

Am vazut acest tip de drama jucata de multe ori pana acum. Un tanar atlet se pregateste o viata intreaga pentru momentul apoteotic. Atletul face toate sacrificiile imaginabile, jertfind o viata normala si multe din bucuriile unei copilarii si adolescente obisnuite, pentru acesta unica sansa de a ajunge cel mai bun din lume.

Apoi se intampla ceva: o entorsa, o cadere urata, chiar o criza politica, precum incazul retragerii SUA din Olimpiada din 1980 - sau a retragerii foste Rep. Sovietice in 1984.

Ni se pune pur si simplu un nod in gat cand vedem lacrimile unui tanar sau ale unei tinere care au renuntat la atat de multe pentru ca sa se aleaga cu atat mai putin - in afara de o lectie in plus cuprinsa in propozitia viata e nedreapta. Izbandain alergare nu e intotdeauna a celor iuti.

Eclesiastul 9:11-12" Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări.
Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare, şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei. "

Dar asta nu ne prea convine. Lucrurile ar trebui sa fie corecte, nu-i asa? Toti am fi de acord ca viata - si oamenii care-o traiesc - ar trebui sa respecte regulile. Dreptatea e ca un instinct natural pe care-l purtam inluntrul nostru. C.S.Lewis demonstsreaza in "Crestinismul pur si simplu" ca nimeni nu pune vreodata la indoiala acel standard al dreptatii elementare; pare a fi grefat pe fiinta noastra de la nastere.

De ce avem aceasta idee? De ce suntem asa de ingroziti de cartea lui Iov, in care tot ce e mai rau i se intampla celui mai bun om? Suntem facuti dupa chipul unui Dumnezeu al dreptatii, suntem creati pentru raiul dreptatii desavarsite. Dupa cum ne-a spus deja Solomon, vesnicia este inscrisa in inimile noastre. Suntem creati pentru rai, unde viata e dreapta; dar deocamdata trebuie sa ne multumim cu pamantul, unde viata ne imparte cartile masluite.

Dupa cum am vazut de nenumarate ori, avem in fata o carte uimitoare (Eclesiastul). Solomon ne da toate motivele imaginabile sub soare sa fim posomoarati. Ne spune ca moartea invinge invariabil si ca viata intotdeauna triseaza. Ne anunta ca cel mai concentrat si sustinut efort depus de noi nu ne ofera nici o garantie. Apoi, ca intotdeauna, ne spune sa ne bucuram!

Mesajul lui Solomon nu e ca trebuie sa glazuram viata cu ciocolata, ci ca viata nu are nevoie de glazura! Viata e nedreapta, iar moartea implacabila, dar avem ceva si se face ca avem inaintea noastra tocmai acesta zi - un dar de la Dumnezeu, plin cu placeri, frumusete, munca in care gasim satisfactie, si pretioasa prezenta a lui Dumnezeu care vegheaza peste tot.

Viata e urat mirositoare, zgomotoasa, cruda si nepasatoare. Cu atat e Dumnezeu mai plin de slava atunci cand il putem vedea in intuneric, il putem simti in frig si il putem imbratisa in valea umbrei mortii! El trece victorios dincolo de cele mai deprimante observatii pe care tu sau Solomon ati putea sa le faceti. Cum sa traim, deci? Cu BUCURIE!

Nedreptatea acestei lumi, odata cu moartea insasi, va fi inghitita in mare biruinta a lui Isus Hristos asupra mortii si asupra acestei lumi.


Nu te teme de viata - Teme-te de Dumnezeu

Eclesiastul 3:14-15 "Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut."

Dumnezeu nu opereaza altfel decat cu desavarsire si pentru vesnicie. Daca Dumnezeu a facut ceva, n-ai nimic de adaugat, nimic de scazut si n-ai cum sa-i pui capat. Chiar daca un apus peste muntii Stancosi nu dainuie in veci, sentimentul vesniciei te invaluie in timp ce te afli in prezenta Lui: "Iata o lucrare desavarsita; o capodopera. Nu pot adauga nimic, nu pot scadea nici o iota. Asa incat, stau pur si simplu, umil si fara grai".

Planul pe care Dumnezeu il are cu viata ta e la fel de uimitor si infricosator ca si apusul de maine. Poftim? Te indoiesti de planul acesta? E desavarsit; dainuie in veci; nu suporta corecturi. Trebuie sa ne gasim linistea stiind ca e desavarsit, dar si sa raspundem printr-o frica binefacatoare.

Ai citi corect? Frica? Chiar daca acest cuvant apare destul de rar in predicile si studiile bibilce de astazi, el ramane in Cuvantul desavarsit, imuabil al lui Dumnezeu. Sa insemne asta ca trebuie sa fim coplesiti de frica fata de Domnul - sa tremuram cand intram in biserica sau cand incepem rugaciunea de dimineata? Nu in felul in care ne este frica de vreo amenintare, de pilda un animal salbatic, un dezastru sau o nenorocire care sa se abata asupra cuiva din familia noastra. Nu, aceste fel de frica o simtim in prezenta a ceva prea minunat ca sa poata incapea in cuvinte.

Ai vizitat vreodata Cascada Niagara si ai mers vreodata cu trenuletul Maid of the Mist chiar in bazinul acelei catarcte asurzitoare? E putin infricosator sa stai acolo, la cativa metri de o putere extraordinara, asurzit de vuietul a 6 milioane de metri cubi de apa navalind de pe stanca la fiecare minut si cazand in gol 50 de metri pana in bazinul din fata ta. Stropii te lovesc si poti efectiv sa simti cum te izbesc in fata undele sonore. Privesti la inspaimantatoarea putere a apelor care se sparg si, cuprins de uimire, te simti mic si fragil.

Cand privesti soarele cum coboara peste muntii Stancosi, pictand cerul in nuante de rosu si portocaliu, incepi sa reflectezi la marimea si temperatura acelei stele solare si faptul ca intr-o milionime de secunda ai inceta sa existi daca ai fi mai aproape de ea. Te simti mic, plin de teama si coplesit.

Cel care e Singurul in masura sa fixeze soarele in spatiu si sa creeze cascada e mult mai demn de frica si uimirea noastra. El tine intreg spatiul si timpul in mana Sa, si cat de mici suntem noi in comparatie cu acestea?


Iata o teama cufundata in dragoste - felul in care ne era poate frica de mamele si tatii nostri pamantesti, dar de miliarde de ori mai tare. E o frica ce inspira adoratie asa cum vapaia inspira caldura. Viata? N-avem nici un motiv sa ne temem de ea. Dumnezeu? Aveam toate motivele. Ne temem de maretia Lui, de infinitatea Lui, de mania Lui, si prin urmare, ne temem la gandul ca am putea vreodata sa ne instrainam de prietenia Lui, sa ne indepartam de prezenta Lui, sa fim vaduviti de puterea Lui, asa cum a facut Solomon.

Ne temem de puterea zguduitoare a unei iubiri atat de neclintite incat sa il trimita pe Singurul Sau Fiu ca sa moara. Ne temem de intunericul cumplit al departarii lui Dumnezeu, asa cum l-a trait Hristos pe Calvar. Stam in fata crucii si ne dam seama ca nu putem adauga nimic. Nu putem scadea nimic. Jertfa este desavarsita si definitiva, iar teama noastra se transforma in nesfarsita iubire si devotiune.

(Pasaje preluate din cartea lui David Jeremiah "In cautarea raiului pe pamant")