Socul studentului din anul intai (la matematica) - pentru colegii mei in special :)

De ce oare multi elevi cu note mari la matematica, obisnuiti sa li se spuna, la scoala si acasa , ca sunt buni la matematica, au un randament slab la concursul de admitere in invatamantul superior? De ce oare se intampla destul de frecvent sa intalnim studenti slabi la matematica, dar cu o buna "carte de vizita " scolara? Ma preocupa de multa vreme aceste intrebari, mai cu seama ca, lucrand cu studentii anului intai, particip in fiecare an al socul trecerii de la liceu la faculate. Socul nu-i priveste numai pe cei evocati mai sus, ci pe cvasitatea studentilor din anul intai. Mai precis, nu intra aici un numar relativ mic de studenti exceptionali, care intr-o anumita masura cunosc, inca inainte de a deveni sudenti ai anului intai, materia care urmeaza sa le fie predata.

Am discutat aceasta problema cu numerosi studenti de valori dintre cele mai diferite, am urmarit cu atentie "infractiunile" pe cre ei le comit in lucrari scrise si la examenul oral, am ascultat relatarile colegilor care conduc orele de seminar. Am ajuns la concluzia ca nu atat deplasarea accentului de la probleme de teorie ii pune pe studenti in dificultate, cat o insuficienta legatura intre cele doua "fete ale monedei": teoria si practica matematica. Deci (in contrast cu ceea ce cred numerosi studenti), nu faptul ca la facultate se preda mult mai multa teorie decat la liceu determina socul studentului anului intai; socul este provocat de insuficientul antrenament in a aborda problemele pe baza teoriei si in a sprijini teoria pe motivatii practice.

Din discutii cu numerosi elevi si profesori am aflat ca cei mai multi elevi nu folosesc manualele de matematica decat pentru partea de exercitii, cunostintele teoretice fiind asimilate pe baza notitelor de clasa. Tocmai aici se manifesta o schimbare radicala de punct de vedere, in trecerea de la liceu la facultate; partea teoretica, anterior neglijata, marginalizata, devine acum la fel de importanta ca si partea aplicativa . Fara cunoasterea conceptelor, teoremelor si demonstratiilor nu poate fi promovat un examen de matematica in invatamantul superior si, mai important nu poate fi inteles un curs de fizica sau de tehnica bazat pe o anumita cultura matematica.

Importanta pe care o capata, in invatamantul superior partea teoretica a matematicii determina om odificare esentiala a tipului de antrenament matematic necesar pentru promovare. Studiul pe baza unui curs sau a unui manual devine esential. Nu mai este vorba acum de a pregati o singura chestiune, de pe o zi pe alta (ca la scoala), ci de a-ti organiza studiul unei intregi discipline, deci al unei materii vaste, de-a lungul unei intregi peroade de cateva luni. In locul unei scadente de cel mult 24 de ore ("maine s-ar putea sa fi examinat la matematica!") apare acum o scadenta indepartata, de mai multe luni (examenul de sfarsit de semestru sau de an). Este ca si cum ai trece de la proba de o suta de metri la proba de maraton. Dozarea efortului devine esentiala.

O alta mentalitate trebuie sa-si faca loc , inca care capacitatea de autocontrol si de elaborare a unei strategii pe termen lung este decisiva. In aceasta strategie intra ca o componenta importanta puterea de concentrare asupra unei activitati de durata, de urmarire metodica a ei, independent de un eventual control din afara(chiar daca un atare contro apare , sub forma unor probe de control sau in cadrul orelor de seminar).

Desigur, acest ultim aspect nu este specific matematicii, fiind o trasatura generala a activitatii universitare, o trasatura distinctiva in raport cu activitatea anterioara, la lice.

Aici isi afla, de altfel, una din surse socul pe care-l constituie trecerea de la liceu la facultate, soc pe care-l putem amortiza, dar nu-l putem reduce complet. Totusi , matematica prezinta, intr-o mai mare masura decat alte discipline, caracterul metodic, de durata, despre care am vorbit mai sus.

In final, o incurajare pt voi :

Este profund gresit sa se creada ca numai unii tineri, foarte putini, au sansa unor performante intelectuale, iar altii , cei multi, nu vor putea, orice ar face, sa depaseasca mediocritatea. Uneori, un sudent care obtine in primii ani de facultate vreo doua-trei (sau mai multe )note de 6 si 7 este privit, mai tarziu, cu suspiciune, daca in evolutia sa se observa o schimbare in bine. Daca am avea mai multa incredere in personalitatea studentului, in capacitatea de a se autodepasi si in capacitatea noastra de a-l stimula in aceasta directie, daca nu am inhiba prin nimic dorinta tanarului de a se afirma, atunci randamentul sau ar creste in mod simtitor.

Asadar , dragii mei colegi, orice obstacole ati intampina, niciodata sa nu renuntati ! Niciodata sa nu renuntati! Niciodata sa nu renuntati! (ati prins ideea, sau mai trebuie sa spun inca o data? ;))

NICIODATA SA NU RENUNTATI! :)

Sursa: "Socul matematicii", Solomon Marcus

Stiinta si arta de a intreba

Nu este oare intrebarea cel putin la fel de importanta ca si raspunsul? Stiinta si arta de a intreba sunt chiar mai dificile decat stiinta si arta de a raspunde, deoarece raspunsul este in mare masura ghidat de modul de forumlare a intrebarii. Iscusinta lui Socrate de a-l conduce pe interlocutor la descoperirea adevarului, printru-un sir de intrebari adecvate, a ramas un model de atitudine ceatoare in invatare. Interlocutorul este astfel provocat la un efort fara de care descoperirea nu este posobila, iar invatarea fara descoperire nu este eficienta, pentru a nu mai vorbi de faptul ca descoperirea prin propriile forte este si recompensa (intelectuala) care rasplateste efortul si care stimuleaza la depunerea unor noi eforturi. (FOARTE ADEVARAT)

Este de aceea important sa ne invatam sa formulam nedumeririle noastre, sa le explicitam sub forma de intrebari precise. Intrebarea este forma elementara a creativitatii , cu ea incepe orice act de inteligenta. Este regretabil faptul ca unii elevi isi cenuzureaza intrebarile, de teama ca acestea ar putea fi considerate un act de indisciplina. Din pacate, unii profesori stimuleaza aceasta atitudine, prin reactia nervoasa la unele intrebari si prin faputl ca nu acorda acestora atentia cuvenita. Alteori, elevii se abtin sa intrebe de teama de a nu se face de ras. Mi s-a intamplat de multe ori sa constat ca profesorul foloseste cuvinte pe care multi elevi nu le inteleg, dar nici unul dintre acestia nu cere explicatia de rigoare.

Intrebarea nu e lucru de rusine! Iata un adevar care ar trebuie repetat mereu, deoarece fara capacitatea de a intreba, fara stiinta si arta intrebarii, omul este condamnat la ignoranta si lene. Progresul cunosterii nu atrage cu sine o reducere a numarului de intrebari, ci o crestere vertiginoasa a acestuia. Multe intrebari raman o vreme indelungata fara raspuns, iar altele comporta o infinitate de raspunsuri, nici unul definitiv.

Exista un adevarat snobism praticat in multe intalniri de societatea de catre cei care prefera sa ramana toata viata ignoranti decat sa-si faca publica necunoasterea unui anumit fapt. Se ajunge astfel la un fenomen paradoxal: cei care intreaba sunt, de cele mai multe ori, exact cei mai instruiti si mai inteligenti. La orele de consultatii (ore la care studentii au posibilitatea sa intrebe pe profesori orice nelamuriri legate de materie) vin si sunt activi cu precadere studentii foarte buni, iar in discutiile de socitetate cei care nu se sfiesc sa ceara o explicatie privind semnificatia unui cuvant, de exemplu, sunt tocmai cei care si-au insusit o cultura vasta si practica un exercitiu continuu al inteligentei.

Sursa: "Socul matematicii " de Solomon Marcus