Lacrimi, lacrimi

Lacrimi, lacrimi

Lacrimi, lacrimi..., mângăiere, ce ne-o dă ca ”sărutare”,
Însuşi Dumnezeu când vede că durerea e prea mare!
Şi în strânsa-mbrăţişare, hohotind nici nu mai ştim:
Plângem noi sau plângi Tu, Doamne? Sau, cu noi vreun heruvim?

Lacrimi, lacrimi...coji amare, cum vă adunaţi nectarul
Din pelinul suferinţei, să ne daţi mai dulce harul?
Perle sfinte, nestemate, - lumea-ntreagă nu vă vrea –
Partea celor fără parte, prigoniţi sub crucea grea...

Lacrimi, lacrimi..., cine poate, preţul vostru-n diamante
Să-l măsoare-n saci de aur, sau în munţi de briliante,
Când atâta har ne toarnă Dumnezeu cel sfânt prin voi,
Când peste-ntristari aduce bucuriile-n şuvoi?

Lacrimi, lacrimi..., curcubee peste norii de-ntristare,
Stropi de soare in furtuna, felinare la-nnoptare...
Nici lumina orbitoare din al slăvilor zenit
Nu vă-ntrece frumuseţea ce-o daţi celui mai smerit!

Lacrimi, lacrimi..., ce ferestre, înspre zări diamantine,
Dintr-o lume de-ntuneric, către lumea care vine!
Şi izvorul vostru sacru, Dumnezeu în ochi l-a pus,
Să vedem prin voi mai bine malul Patriei de sus!

Valentin Popovici