duminică, decembrie 20, 2009

What Child is This


Trebuie sa crestem in fiecare zi cate putin ca sa ajungem si noi ... asa: :)


Iar sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.
Matei 13:23

Sing Alleluia




Joy to the world




miercuri, decembrie 16, 2009

Cântarea luminii



„Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.“ Ioan 1.9


Ce slavă reflectă lucrarea de pe Golgota! Aşa cum ne trezeşte dimineaţa soarele care se înalţă, tot aşa suntem treziţi din somnul morţii de razele luminoase ale Domnului. Ar trebui să exclamăm: „Dumnezeu ne-a iubit până la capăt!

Cuvântul Său a adus lumină, iar o dată cu lumina a venit libertatea. Perdeaua întunericului s-a rupt în două şi noi putem păşi în lumină. Lumina este constituită din unde ca şi sunetul, iar acolo unde sunt unde, ia naştere muzica. Dacă simţul auzului ar fi tot aşa de sensibil ca simţul optic, atunci am auzi muzica luminii, aşa cum putem vedea frumuseţea ei.

duminică, decembrie 13, 2009

Harul Tau




2 Timotei 2:1 Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.
2 Timotei 2:2 Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.
2 Timotei 2:3 Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.
2 Timotei 2:4 Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste.
2 Timotei 2:5 Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.
2 Timotei 2:6 Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele.
2 Timotei 2:7 Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.