Metanoia

Sub greutatea celor şaptezeci şi şapte de întrebări venite din norul de furtună, Iov se prăbuşeşte înaintea lui Dumnezeu şi‑I dă dreptate.

De fapt, aceasta este cea mai bună definiţie a pocăinţei: a‑I da dreptate lui Dumnezeu. Metanoia, această schimbare a minţii, înseamnă a înceta să mai priveşti spre tine şi spre lume din punctul tău de vedere şi a‑ţi însuşi părerea Lui despre tine şi despre viaţă.

Urmăriţi‑l pe Iov cum, în răspunsul lui, preia afirmaţii de ale lui Dumnezeu şi şi le însuşeşte:

„Iov I‑a răspuns Domnului şi a zis: «Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.»
‑ «Cine este acela care are nebunia să‑Mi întunece planurile?» ‑

«Da, am vorbit, fără să le înţeleg, despre minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.»
‑ «Ascultă‑Mă, şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.» ‑
«Urechea mea auzise vorbindu‑se despre Tine; dar acum, ochiul meu Te‑a văzut. De aceea mi‑e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.»” (Iov 42:1‑6)
Ceea ce face Iov este echivalent cu a spune: „Ai dreptate, Doamne. Aşa cum ai spus, aşa este!”

„Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale” este o declaraţie de admiraţie şi recunoaştere a suveranităţii lui Dumnezeu.
„Da, am vorbit, fără să le înţeleg, despre minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep”, este o recunoaştere a nebuniei vorbăreţe de care suferă cei care îşi dau cu părerea despre realităţi care‑i depăşesc din toate punctele de vedere.
„Urechea mea auzise vorbindu‑se despre Tine; dar acum, ochiul meu Te‑a văzut. De aceea mi‑e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”