Realitatea este că, dacă ar fi după dreptate, a existat un singur om fără păcat în toată istoria, un singur om cu adevărat neprihănit: Omul Isus Cristos. Toţi ceilalţi merită să sufere din cauza păcatelor lor. El singur n‑a meritat să sufere, dar a luat suferinţele toate asupra Lui Însuşi, pentru ca prin moartea Sa să ne poată împăca pe noi toţi cu Dumnezeu. El a înviat a treia zi după răstignire şi noi sărbătorim mereu în cea dintâi zi a săptămânii (Duminica) viaţa veşnică pe care am primit‑o prin învierea Lui glorioasă. Suferinţele pe care le mai îndurăm acum sunt nimic faţă de binecuvântările pe care ni le‑a pregătit El la urmă:
„Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” (Romani 8:18)
Va veni o clipă când El va şterge orice lacrimă din ochii noştri. Atunci şi acolo, toate întrebările noastre îşi vor primi răspuns. Cerul este destinaţia măreaţă a Bisericii persecutate, iar gloria ei este nădejdea fiecăruia care crede în Isus Cristos.
Evanghelia nu poate fi o veste bună decât pentru aceia care se recunosc în criză, robi ai păcatului şi ai morţii.
Sursa: Chemarea harului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu