Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nici o lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.
Leviticul 16:31 Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriţi sufletele. Aceasta să fie o lege veşnică.
Leviticul 23:27 "În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.
Leviticul 23:29 Oricine nu se va smeri în ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui.
2 Cronici 33:19 Rugăciunea lui şi felul în care l-a ascultat Dumnezeu, păcatele şi nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astarteei şi chipuri cioplite, înainte de a se smeri, sunt scrise în cartea lui Hozai.
2 Cronici 33:23 Şi nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat.
2 Cronici 34:27 "Pentru că ţi s-a înduioşat inima, pentru că te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu, când ai auzit cuvintele rostite de El împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, pentru că te-ai smerit înaintea Mea, pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu, am auzit, - zice Domnul. -
2 Cronici 34:28 Iată, te voi strânge lângă părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormântul tău şi nu vei vedea cu ochii tăi toate nenorocirile pe care le voi trimite peste locul acesta şi peste locuitorii lui." Ei au adus împăratului răspunsul acesta.
2 Cronici 36:12 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său; şi nu s-a smerit înaintea proorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului.
Ezra 8:21 Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri, şi pentru tot ce era al nostru.
Ezra 9:5 Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, şi am zis:
Neemia 6:16 Când au auzit toţi vrăjmaşii noştri, s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult, şi au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru.
Neemia 9:24 Şi fiii lor au intrat şi au luat
Iov 22:29 Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi. |
Psalmii 25:9 El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa. |
Psalmii 55:19 Dumnezeu va auzi, şi-i va smeri, El, care, din veşnicie, stă pe scaunul Lui de domnie. - (Oprire). Căci în ei nu este nici o nădejde de schimbare, şi nu se tem de Dumnezeu. |
Psalmii 90:15 Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea! |
Psalmii 95:6 veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! |
Psalmii 106:42 vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi sub puterea lor. |
Psalmii 107:12 El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat. |
Psalmii 119:67 Până ce NU am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău. |
Psalmii 119:71 Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale. |
Psalmii 119:75 Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sunt drepte: din credincioşie m-ai smerit. |
Psalmii 136:23 Pe Cel ce Şi-a adus aminte de noi, când eram smeriţi, căci în veac ţine îndurarea Lui! |
Psalmii 138:6 Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi, şi cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi. |
Proverbele 3:34 Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har. |
Proverbele 11:2 Când vine mândria, vine şi ruşinea; dar înţelepciunea este cu cei smeriţi. |
Proverbele 12:9 Mai bine să fii într-o stare smerită şi să ai o slugă, decât să faci pe fudulul şi să n-ai ce mânca. - |
Proverbele 16:19 Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri. - |
Proverbele 29:23 Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste. - |
Isaia 2:9 De aceea cei mici vor fi coborâţi, şi cei mari vor fi smeriţi: nu-i vei ierta. |
Isaia 2:11 Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. |
Isaia 2:17 Mândria omului va fi smerită, şi trufia oamenilor va fi plecată; numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. |
Isaia 5:15 Şi astfel, cei mici vor fi doborâţi, cei mari vor fi smeriţi, şi privirile trufaşe vor fi plecate. |
Isaia 38:15 Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel. |
Isaia 53:4 Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. |
Isaia 57:15 Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt. ,Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite. |
Ieremia 36:7 Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului, şi se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia şi urgia, cu care a ameninţat Domnul pe poporul acesta!" |
Ieremia 44:10 Ei nu s-au smerit nici până în ziua de azi, n-au frică, nu urmează Legea Mea şi poruncile Mele, pe care le-am pus înaintea voastră şi înaintea părinţilor voştri. |
Plangerile lui Ierem 1:5 Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit, din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului. |
Ezechiel 17:14 ca împărăţia să rămână smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-şi ţină legământul, rămânându-i credincios. |
Daniel 5:22 Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri. |
Mica 6:8 "Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?" |
Tefania 2:3 Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din |
Tefania 3:12 Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului. |
Zaharia 9:9 Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. |
Matei 11:29 Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. |
Matei 18:4 De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. |
Matei 23:12 Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat. |
Luca 1:48 pentru că a privit spre starea smerită a roabei |
Luca 1:52 A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. |
Luca 14:11 Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat." |
Luca 18:14 Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat." |
Romani 12:16 Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. |
2 Corinteni 7:6 Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. |
2 Corinteni 10:1 Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos, - eu, cel "smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, când sunt departe", |
2 Corinteni 11:7 Sau, am făcut un păcat, când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? |
Filipeni 2:8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. |
Filipeni 3:21 El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei |
Filipeni 4:12 Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. |
Iacov 1:10 Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii. |
Iacov 4:6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi." |
Iacov 4:10 Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa. |
1 Petru 3:8 Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi. |
1 Petru 5:5 Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci, "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har." |
1 Petru 5:6 Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. |
3 comentarii:
Daniel 5:22 Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri.
Smerenia precede binecuvantarea.
Vrem sa fim binecuvantati de Domnul? atunci sa fim smeriti in umblarea cu El.
Mi-a placut mult versetul asta. Domnul ne cere mai mult, noua celor ce pretindem ca il cunoastem Personal.
la cat mai multe dovezi de smerenie spre Slava Lui.
Smerenia. Poate asta a trebuit sa invat si azi, prin tot ce a fost, in afara de lunga si indeprealunga rabdare. Bine ca am citit, nici nu m-as fi gandit; dar o putem invata din multe, daca ne deschidem mintile.
Bine ca ai scris.
Bine sa ne smerim.
>:D<
La cat mai multe dovezi de smerenie spre Slava Lui, asa sa fie Alex!
Ma gandeam intr-o zi: ce patron , sef al unei mari companii modiale, s-ar smeri asa de mult, cum s-a smerit Hristos, Domnul Universului si al tuturor galaxiilor ?
Si Dumnezeu m-a invatat ca El, Liderul, Domnul, Guvernatorul, este smerit cu inima si in stare sa faca cele mai umile servicii supusilor si servilor Sai in dragostea Lui, dispretuind orice rusine si ca asa trebuie orice lider sa fie asa si sa faca asa cum ne-a dat El exemplu!
E o lectie cu adevarat importanta si necesara in viata de zi cu zi...smerenia ne va scuti de multa durere pricinuita de mandria noastra:"Dar mie de ce mi-a facut asa? Dar eu...? Cum indrazneste sa...? Dar cu cine crede ca are de a face? Cu nenea de pe strada?..etc". :)
Ma bucur Eliza daca Dumnezeu ti-a vorbit prin Cuvnitele Lui. El sa te intareasca, sa iti mangaie inima indurerata, sa aline orice suferinta si sa vindece orice rana: pentru ca El o face si tot El vindeca rana! El sa ne invete pe toti sa umblam in semernie si sa primim in noi chipul lui Hristos!
La cat mai multe dovezi de printi si printese ale Celui Preainalt!:)
Trimiteți un comentariu