duminică, decembrie 14, 2008

OAMENII SUNT OAMENI; DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU



Eu, Eu te mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului care trece ca iarba, şi să Îl uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului? Isaia 51.12-13


Să luăm aceste versete ca parte a noastră pentru această zi. Tu, care tremuri şi-ţi este frică, citeşte-le, crede-le, hrăneşte-te cu ele şi adu-le înaintea lui Dumnezeu. Acela de care te temi tu, nu este decât un om, în timp ce Acela care îţi făgăduieşte mângâierea şi ajutorul Său este Dumnezeul tău, Făcătorul tău şi Creatorul cerului şi al pământului. De altfel, ocrotirea Sa puternică face mai mult decât a te păzi de o primejdie mărginită.

Unde este furia asupritorului tău? El este în mâna Domnului. Această mânie nu este decât aceea a unei făpturi muritoare; ea va trece în clipa când suflarea de viaţă va părăsi nările sale. Pentru ce să avem teamă de un suflet care este tot atât de slab ca şi noi? Să nu Îl înjosim pe Dumnezeu, făcându-ne un dumnezeu dintr-un om păcătos, după cum putem să facem, fie printr-o teamă exagerată sau printr-o dragoste exagerată pe care i-o păstrăm unui om. Să privim oamenii ca oameni şi pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Astfel vom merge liniştiţi pe cărarea îndatoririlor, temându-ne de Dumnezeu şi neavând nici o altă frică.
(Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu)

Niciun comentariu: