Dumnezeu a intrat în lume sub forma unui copilaş

Zgomotul şi agitaţia au început mai devreme decât de obicei în sat. În timp ce noaptea făcea loc zilei, oamenii au ieşit deja pe stradă. Negustorii s-au proptit la colţurile celor mai circulate dintre străzi. Proprietarii de magazine şi-au deschis uşile tarabelor.Copiii s-au trezit la lătratul câinilor sau la răgetul măgăruşilor ce trăgeau la căruţe.

Proprietarul hanului s-a trezit mai devreme decât majoritatea celor din sat. În definitiv, hanul era ticsit, niciun pat liber; orice rogojină sau pătură disponibilă erau scoase spre folosire. Curând se vor trezi toţi clienţii şi va fi foarte mult de lucru.

Imaginaţia cuiva ar putea fi stârnită , gândindu-se la conversaţia dintre proprietarul hanului şi familia sa la masa de dimineaţă. A pomenit cineva de sosirea celor doi tineri de azi-noapte? A întrebat cineva dacă le e bine? A comentat careva că fata de pe măgăruş este însărcinată? Poate. Poate că cineva s-a găsit să deschidă subiectul. Însă, în cel mai bun caz, s-a deschis, dar nu s-a comentat nimic. Nu era nimic atât de inedit de spus despre ei. Era , probabil, una din multele familii întoarse acasă în acea noapte.



În plus, cine avea timp să vorbească despre ei, când în aer plutea atâta voie bună? Împăratul Augustus făcuse un favor economiei din Betleem când a decretat instituirea recensământului. Cine-şi mai aminteşte când a mai fost aşa un comerţ în sat?

Nu, e improbabil că a mai menţionat careva sosirea celor doi, sau să se fi întrebat de starea fetei. Erau prea ocupaţi .Ziua îi prindea din urmă. Trebuia făcută pâinea zilnică. Trebuiau făcute treburile din acea dimineaţă. Erau prea multe de făcut ca să-ţi închipui că se întâmpla imposibilul.
Dumnezeu a intrat în lume sub forma unui copilaş.

Totuşi dacă cineva s-ar fi nimerit în acea dimineaţă în preajma staulului de oi de la periferia Betleemului, ar fi asistat la o scenă cu totul neobişnuită.
Staulul duhnea, cum duhnesc toate grajdurile.Duhoare de urină, bălegar, şi putoare înţepătoare de oi plutea în aer.

Pământul era tare, iar paiele puţine. Din tavan coborau pânze de păianjen, iar un şoarece alerga străbătând podeaua mizerabilă.
Un loc mai umil în care să se nască, nici că se putea găsi!

Afară, de-o parte, stă un grup de păstori. Ei stau tăcuţi pe podea; poate miraţi, poate perplecşi, fără îndoială uimiţi. Noaptea lor de veghe fusese întreruptă de o explozie de lumină din cer şi de o simfonie de îngeri. Dumnezeu se duce la aceia care au timp să-L asculte-aşa că, în această noapte senină S-a dus la păstorii cei simpli.


Alături de tânăra mamă şade tatăl obosit. Dacă picoteşte careva, atunci el este acela, căci nu-şi mai aduce aminte când a stat jos ultima dată; şi acum, că încântarea şi-a mai redus din intensitate, acum, că Maria şi copilaşul sunt bine, se sprijină de zidul grajdului şi simte că ochii i se îngreuiază. Încă nu şi-a dat bine seama. Misterul evenimentului l-a zăpăcit. Dar acum nu are energia de a se lupta cu întrebările. Important este că pruncul e bine, şi Maria e sănătoasă. În timp ce adormea, şi-a amintit de numele pe care i l-au zis îngerii…Isus. "Îl vom numi Isus." Însă Maria e trează. O, ce tânără pare! Capul său se odihneşte pe pielea moale a veşmântului lui Iosif. Durerea fusese alungată de o profundă mirare. Ea privi faţa copilului. Fiul ei. Domnul ei. Maiestea Sa. În acest moment al istoriei, fiinţa umană care înţelege cel mai bine cine este Dumnezeu şi ce face El, este o fată tânără, într-un staul urât mirositor, ce nu-şi poate lua ochii de la El. Cumva, Maria ştie că Îl ţine în braţe pe Fiul lui Dumnezeu. Deci, Acesta e El. Ea îşi aminteşte cuvintele unui înger: "Împărăţia Sa nu va avea sfârşit”(Luca 1:33)

Seamană cu oricine, mai puţin cu un Împărat. Faţa Lui e roşie, plânsetul Lui , deşi puternic şi sănătos, e încă neajutorat şi pătrunzător, ca de bebeluş; iar bunăstarea Sa depinde în mod absolut de Maria.

Măreţie- în mijlocul lumescului. Sfinţenie-în mizeria, bălegarul şi transpiraţia oilor. Divinitate intrând în lume pe podeaua unui grajd, prin pântecele unei adolsecente şi în prezenţa unui tâmplar.




Ea atinge faţa copilului-Dumnezeu. Ce lungă a fost călătoria!

Copilul acesta a văzut tot universul. Cârpele acestea care-I ţin acum de cald sunt hainele veşniciei. Camera tronului Său de aur a fost abandonată în favoarea unui grajd plin cu murdărie de oi, iar îngerii care I se-nchină au fost înlocuiţi cu păstori blânzi, dar cam nedumeriţi.

În tot acest timp, oraşul zumzăie. Comercianţii nici nu realizează că Dumnezeu tocmai le vizitează planeta. Proprietarul hanului nici măcar n-ar crede că tocmai L-a trimis pe Dumnezeu în frig. Iar oamenii imediat ar batjocori pe oricine le-ar spune că Mesia stă în braţele unei adolescente, chiar la marginea satului lor. Oricum, sunt prea ocupaţi, ca să ia în considerare şi această posibilitate.

Aceia care au ratat sosirea Maiestăţii Sale din acea noapte, n-au ratat-o din cauza vreunui rău sau vreunui păcat; nu, ci au ratat-o din cauză că pur şi simplu nu vegheau.
Puţine s-au schimbat de două mii de ani încoace, nu-i aşa?
-------------------------------------------------------------------------------
Preluat cu permisiune din: Max Lucado - Cand Dumnezeu s-a apropiat, Editura Casa Cartii. (resursecrestine.ro)