Personalitatea lunii mai

Johannes BRAHMS

175 de ani de la naştere

N. 7 mai 1833, Hamburg - m. 3 apr. 1897, Viena. Compozitor, pianist şi dirijor german



Născut într-o familie de muzicanţi, Johannes Brahms începe să studieze muzica încă de la 7 ani, primii profesori fiindu-i Otto Cossel şi Edward Marxten.



Primele apariţii în public ca pianist datează din 1848, dar va ajunge cu adevărat cunoscut doar în urma turneului efectuat în 1853 împreună cu pianistul maghiar E. Remenyi.


La Dusseldorf face cunoştinţă cu Clara şi Robert Schuman cu care va lega o strânsă prietenie. Dragostea lui pentru celebra pianistă, cunoscută în epocă, va rămâne platonică şi Brahms nu se va căsători niciodată. In 1854 devine director al Societăţii Corale la curtea prinţului Lippe-Detmont. Se reîntoarce la Dusseldorf din cauza îmbolnăvirii bunului său prieten. In iulie 1856 Robert Schuman încetează din viaţă.


Stabilit la Viena (1862), Brahms va fi mai întâi dirijor la Singakademie şi apoi director musical al cunoscutei „Societăţi ai Prietenilor Muzicii”. În 1875 renunţă la acest post pentru a se dedica în totalitate asupra compoziţiei. Recviemul german compus în această perioadă îl impune definitiv în ochii melomanilor. Prima sa simfonie, la care a lucrat 10 ani, apare în 1876. Celelalte 3 simfonii urmează într-o succesiune relativ rapidă: 1877, 1883 şi 1885.





Activitatea componistică va fi însă adeseori întreruptă de turneele muzicale şi călătoriile sale de plăcere.
In 1890, la vârsta de 57 de ani, Brahms decide să renunţe la compus. Cu toate acestea nu s-a ţinut de cuvânt, dovadă sonatele pentru clarinet opus 120 (1894) şi cele Patru Melodii Serioase opus 121 (1896). Bolnav de cancer, condiţia lui fizică se va înrăutăţi rapid şi moare la 3 apr. 1897.


Johannes Brahms a fost unul din cei mai mari simfonişti de după Beethoven. Creaţia sa, în care inspiraţia melodică pronunţat romantică se împleteşte cu originalitatea armoniei şi simţul construcţiei, păstrează şi cultivă formele tradiţionale ale muzicii clasice. A compus 4 simfonii , 4 concerte, două pentru pian (1854-58, 1881), unul pentru vioară (1878) şi dublul concert pentru vioară harfă şi orchestră (1887) , compoziţii pentru pian (cele mai cunoscute fiind variaţiunile pe o temă de Haendel, 1861), Recviemul german (1861-1868), uverturi, muzică de cameră (sonatele pentru vioară şi pian, quartetele pentru vioară, violă şi harfă, cvintetele), peste 300 de lieduri.

Este considerat ultimul mare compozitor clasic german.