Astazi toata lumea vorbeste despre noi.
Dupa atatea scole de marginalizare sociala, suntem in sfarsit in centrul atentiei!
In politica, in biserici, in autobuze si in scoli (mai putin poate acasa, unde nimeni nu vede), se intrec barbatii sa ne dea intaietete, sa ne sara in ajutor, sa ne ocroteasca drepturile cum cum numai ei stiu.
Pe un post de televiziune cineva ne apara, spunand ca ar trebui sa ni se acorde mai mult credit. Pe altul suntem descrise la puterea a treia...Cineva ne lauda pentru talent si pentru sensibilitate, altcineva admira independenta noastra, castigata atat de greu.
In ziare si reviste ni se dau o puzderie de sfaturi cum sa mancam , cum sa ne imbrcacam, cum sa slabim, cum sa iubim cum sa gatim, cum sa muncim, cum sa facem copii si cum sa ii crestem.
Se incurajeaza astfel "discret" o competitie acerba intre noi. Dar nimeni nu ne invata cum sa traim cu-adevarat, cum sa atingem implinirea aceea despre care doar am auzit vorbindu-se, dar nu am gustat-o inca.
Invidiez soarta acelor femei neemancipate de acum doua mii de ani si mai bine, a caror existenta a fost innoita pe de-a-ntregul de o simpla si miraculoasa intalnire.
A fost mai intai o fantana si o cerere de Dumnezeu insetat, apoi o mana si o inima de femeie s-au intins dupa Apa vie. O, ce n-as da sa fi fost eu samariteanca aceea..
Apoi a fost un vas de alabastru plin cu mir, turnat de o Marie cu sufletul mai curat si mai frumos ca oirce parfum. Oare -as putea sa fiu astazi ca ea, aplecata la picioarele Lui?...
Si a mai fost cineva fara nume; doar s-a atins de haina Celui in care credea si a fost vindecata... Vindecata si laudata: "Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit!". Tanjesc sa mi se spuna si mie candva cuvintele acestea...
Nu stiu cum te simti tu in vartejul acestei lumi contemporane, care epuizeaza pur si simplu cu infinitele ei "oferte " si "posibilitati" , platite mai apoi atat de scump cu timpul, pacea si sanatatea noastra.
Stiu doar ca eu nu ma regasesc cu adevarat decat in linistea acelor seri cand, cu Biblia deschisa , ma asez pe marginea unei fantani de demult, sau la picioarele Celui care
ma cunoaste si ma cheama: "Indrazneste, fiica! ".
Atunci stiu cu-adevarat cine sunt.
Tu sti cine esti?
Martie 2008 (autor anonim)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu